Potrivit ISU Prahova, tavanul care s-a prăbușit era din rigips.
„Este vorba despre un tavan din rigips, acesta s-a desprins pe o suprafață de 50 de metri pătrați, cel mai probabil în urma infiltrațiilor. Ne-am deplasat cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, însă nu a fost nevoie să intervenim”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.
Potrivit acesteia, nimeni nu a fost rănit.
La rândul lor, florăresele au declarat că tavanul a căzut peste patru tarabe, iar oamenii s-au ferit și au reușit să fugă la timp, în așa fel încât să nu fie nimeni rănit.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj de Poliție însă, potrivit lui Marian Popescu, purtătorul de cuvânt IJP Prahova, „din primele verificări, nu au fost constatate aspecte care să facă obiectul unei anchete”.
Administratorul de Hale și Piețe a interzis florăreselor să mai desfășoare activitatea comercială în acea zonă, urmând ca tarabele să fie mutate în alt loc.